Alt imprumut nerambursabil: Halloween-ul.
Noi, romanii, avem o moştenire culturala de invidiat. Câte alte popoare se pot mândri cu aşa o bogăţie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii? Alţii nu au avut şi au fost nevoiţi sa inventeze. Pe de alta parte, suntem un popor cu o istorie milenara. Alţii au istorii de câteva secole. Si totuşi, noi ne închinăm în faţa lor.
De ce să scotocim în sertarul prăfuit in dosul căruia se înnegresc de supărare ale noastre tradiţii? Pare mult mai simplu sa împrumutam altele deja comercializate, care deja împânzesc piaţa.
Astfel, ne-am ales cu un alt împrumut nerambursabil: Halloween-ul. Despre acesta, nu ştiu de ce, toată lumea spune că ar fi o sărbătoare de origine americană. Greşit! Americanii sunt doar cei care s-au gândit primii sa-l vândă.
Halloween-ul este o sărbătoare păgână cu origini in antichitate. Celţii (pentru ca de la ei avem aceasta sărbătoare) credeau ca in aceasta noapte avea loc o întâlnire la grad înalt intre lumea muritorilor şi lumea spiritelor. Ritualurile erau oficiate de druizi iar Întâlnirea cu predecesorii trecuţi in lumea tenebrelor se celebra prin jertfe animalice, focuri, decoraţiuni ale mormintelor.
In prezent, Halloween înseamnă costume, dovleci, bomboane, distracţie si povesti de groaza. Nimic condamnabil din punct de vedere comercial pentru ca, in aceste condiţii, pregătirea pentru party presupune nişte cheltuieli. Astfel de sărbători inventate, gen Halloween si Valentine’s Day, generează cerere pentru anumite segmente de piaţa care in restul anului sunt oarecum defavorizate.
Trist este ca preluam aceste aşa-zise obiceiuri ignorându-le pe cele locale. Ale noastre nu sunt exploatabile? Caţi ştiu oare despre Noaptea Sfântului Andrei?Poate doar de poezia cu titlu omonim a lui Vasile Alecsandri, – si acesta ar fi un caz fericit. Dar deh, cine mai pune la socoteala faptul ca in noaptea Sfântului Andrii am avea si noi parte de spirite si demoni, de vrăji si strigoi.



5 comments
Permalink • 1
“inteligenta ” deosebita a americanilor si influenta lor asupra lumii se poate vedea foarte simplu in videoclipul amerika de la rammstein.
cat despre romani dupa ce i-au pupat pe rusi si francezi acum a venit randul americanilor
Permalink • 2
In noaptea de Sf. Andrei vin strigoii??? :-s Io vreau sa stiu povestea asta…
Permalink • 3
@zulu Americanii sunt in general orientati spre castig, spre profituri. Asa ca tot ce lanseaza ei si noi preluam (pentru ca altfel nu se poate) va avea un puternic caracter comercial.
@Tomata cu scufita Ti-am gasit aici un articol destul de vast despre superstitiile si obiceiurile de Sfantul Andrei. Sarbatoarea va avea loc in 30 noi, inca ne mai putem pregati
Permalink • 4
Merci de articol. O sa il citesc de acasa ca nu prea pot de la lucru.
Permalink • 5
imi plac nespus comentariile astea care apar obligatoriu de 2 ori pe an (halloween, sf. valentin). Mai, io nu cred ca vin ei sa ne bage pe cap traditiile lor. Cat profit au ei din asta… nu pot pricepe.
Ca nu suntem in stare sa ne respectam traditiile, asta e alta treaba. Modernii care dau din coada dupa cele mai cool nascociri sunt fara indoiala orasenii. Cei din satele alea uitate de lume sigur nu se tin de prostiile astea imprumutate. Trebuia sa impletiti coronite de usturoi in loc sa scobiti dovleci daca tot sustineti ca va este asa de drag de obiceiurile noastre “milenare”.
Spor la gandit.