Adeline`s stuff

Stăteam in Parcul Central când m-a abordat. Un puştan la vreo zece ani târând după sine un rucsac ce aproape îl depăşea in dimensiuni.
Cu un zâmbet luminos in privire le adresa vorbe de duh trecătorilor. Deşi mic, simţea ca are să-i înveţe multe pe cei din jurul lui.

El: Ai guma?
Eu: Nu.
El: Pai de ce nu-ti cumperi?
Eu: Nu am bani.
El: Pai du-te şi tu la cerşit ca-ti da oamenii. Uite, mie mi-a dat o nenea zece mii.

Micul cerşetor zâmbeşte învingător şi scoate o bacnotã de 1 RON din buzunar.

Eu: Mie mi-ar fi ruşine să cerşesc. Ţie nu iţi este ruşine să ceri de la oameni?
El: Nu îmi este ruşine. Daca îmi da oamenii, bine. Daca nu… cer de la altu’. Eu şi lucrez, să ştii.
Eu: Da? Ce lucrezi?
El: Car hârtii pentru pentru nişte oamenii şi ei mă lasă să stau intr-un loc al lor. Şi acum am fost să aduc nişte hârtii dar era deja închis unde m-au trimis…
Eu: Cum e acolo unde stai?
El: E bine. E mare locul şi puţin frig. Dar am patul meu. Am şi televizor şi pot să mă uit la Scooby Doo. Şi ãstia nu mă bate ca la casa de copii.
Eu: Cine te-a bătut la casa de copii? De ce te bătea?
El: Pai era tanti aia acolo care bătea copii când se supăra. Zicea ca sunt rău. Şi nu mă lăsa să mă uit la desene.
Eu: Iţi place mult să te uiţi la desene animate?
El: Da! La Scooby Doo! Aşa frumos merge şi găseşte stafiile de peste tot. Tu nu te uiţi la Scooby?
Eu: Eu nu prea am timp pentru desene.
El: Ar trebe să te uiţi, e tare frumos.
Eu: Nu eşti cam singur acolo unde stai acum, in hala aceea mare şi rece? Nu ti-ai dori copii cu care să te joci?
El: Nu prea stau acolo pentru ca mă duc să aduc hârtii şi să fac bani pe strada. Acolo dorm noaptea.
Eu: Şi pe strada ti-ai făcut prietenii?
El: Copii mai mari sunt rai şi mă vorbeşte urat mie dar eu le zic napoi.
Eu: La şcoalã mergi?
El: Nu. Am fost puţin când eram la casa acolo cu copiii dar şi tanti învãţãtoare erau rele.
Eu: Toţi sunt rãi cu tine?
El: Nu toţi. In parcul ãla mai vine câteodată un nene şi-mi da bomboane. Tu nu-mi dai bomboane?
Eu: Nu am nici bomboane… Îmi pare rău.
El: Na bine atunci… Eu merg cã mă cearta aia de la locul unde stau. Nici nu am găsit hârtie. O să mă întrebe unde am stat atâta.
Eu: Bine. Grăbeşte-te. Ai grijã de tine.

A plecat grăbit cu paşi repezi spre un loc care deşi nu era un cămin era pentru el mai acasă decât casa de copii…