Astazi, pe cand ma intorceam de la prima tura de cursuri ma intrebam socata de ce atarna dupa mine haina de iarna cand afara este asa frumos? De ce nu m-am dotat cu un outfit primaveratic, colorat si usor? De ce nu mi-am umplut parul cu fluturi? De ce nu am aripi sa zbor? De ce nu cant si dansez? De ce merg pe strada in loc sa zburd? De ce mama naibii sunt mereu mohorata!?

Mie-mi lipseste cu desavarsire ceea ce se numeste gandire pozitiva. Si am o boala… care nu cred ca a fost inca catalogata ca atare, dar eu as numi-o boala perfectiunii. Daca nu e perfect, sau macar excelent, e dezastruos. Si cum perfect nu se prea poate… Pe de alta parte, traiesc dezamagirile la intensitati exagerate. Nimic mai stupid! Voi mai avea parte de o infinitate.

Vreau sa gandesc pozitiv. Dar realitatea nu ma ajuta.