Adeline`s stuff

Astazi am trecut printr-o experienta inimaginabila… nu m-as fi asteptat niciodata sa patesc eu asa ceva. Recunosc ca am moment de zapaceala dar de fiecare data imi revin in timp util sau realizez ca lucrurile ce le consideram pierduta stateau frumusel pe birou, acasa sau la servicu (mai rar).

Dar sa incerc sa relatez ce s-a intamplat. Inca sunt sub amprenta intamplarii; sper deci sa nu insirui vorbe fara sens.

Trec peste partea zilei petrecute la birou, la examen, la masa… Ideea este ca am fost cu vara-mea in mall. Am dat o tura, am facut putin misto, am luat niste nimicuri si ne-am gandit noi sa trecem prin Rossini (internet caffe-ul unde mi-am petrecut mai tot liceul… dar asta e alta poveste) in drum spre casa. Zis si facut. Bem o ciocolata calda, facem 2/3 poze si ne precipitam spre casa.

Aici… intr-un moment fatal, in total discorcondanta cu obiceiurile mele imi plasez telefonul mobil in buzunarul din spate al blugilor. Nu stiu ce mi-a venit si nu-mi explic acest gest. Coboram scarile, alergam spre taxi (pe care vara-mea l-a chemat la dracu-n praznic fata de locatia noastra) si pornim spre casa. La cativa metri de casa realizez ca lipseste ceva. O rog pe Lore (vara-mea) sa-mi dea un beep. Beep-ul ei are drept replica un mesaj sumbru: “Pentru moment abonatul Vodafone nu poate fi contactat.” Se dezlantuie instantaneu un sir de intrebari (retorice), ipoteze, teorii cu privire la plasamentul telefonului. Il sunam pe Ilie (patronul Rossini) care ne asigura ca telefonul nu se gaseste acolo si ca trebuie sa se fi pierdut undeva pe drum.

Pe moment nu am fost nici nervoasa, nici suparata dar stiam ca vreau sa-mi recuperez macar cartela. Am hotarat deci sa refacem pasii parcursi din Rossini pana spre casa. Nu a fost tocmai greu… a existat o singura oprire la magazin. In zona magazinului nu am gasit nimic… asa ca am mers inapoi pana la Rossini. Tot drumul Lore mi-a repetat ca un spirit malefic daca ar gasi telefonul, l-ar pastra lasand cartela in urma. Eu sustineam ca o data ce ai gasit un telefon nu mai stai sa scoti cartele din el, iei cu totul. Tot contrazicandu-ne am ajuns la punctul mort. La prima vedere nu am gasit nimic; adica nu era nici urma de telefon. Totusi vara-mea (si ii multumesc enorm) a ramas la teoria ei cu cartela lasata in urma si a cercetat cu atentie marginea drumului… Surpriza mare, la umbra caminului cel minunat cu ai sai studenti exemplari a gasit o cartela Vodafone. O luam, dar deloc entuziasmate pentru ca era plina de noroi si ne gandeam ce sanse sunt sa fie chiar cartela mea? Totusi, ii facem cunostinta cu telefonul ei si cercetam agenda. Nu am fost sigura dintru inceput pentru ca numerele se amestecasera… Doar cand am browsuit agenda de la Z in sus m-am convins ca este intr-adevar cartela mea datorita continutului irepetabil Si yessssss… motiv de bucurie… fugim la Rossini sa-l informam pe Ilie ca am recuperat elementul cel mai de pret. Yes, am cartela, am numerele!

Ok. Dar ca sa o pot folosi am nevoie de telefon. Asta pentru ca in urma cu aproximativ o saptamana mi-am donat cel de-al doilea telefon unui prieten ce a ramas fara… Ironia sortii, nu? Am pornit spre mall (fiind ora 21:00 doar acolo mai gaseam reprezentante gasite) ca sa achizitionez un altul. Am strabatut mall-ul in ritm de maraton dar nu am reusit sa gasesc ceva care sa-mi placa. Abia la ora inchiderii am reperat telefonul ce am zis in urma cu o luna ca mi l-as dori dar se inchisese casa. Nu-i nimic… am program pentru ziua de maine.

Cel mai frustrant este ca acest incident ma obliga sa investesc in lucruri ce nu se gaseau pe lista lunilor ianuarie/februarie…