Povestiri conferentiare I
Pazea! Urmeaza un post lung!
Cand altii deja au epuizat subiectul, au incheiat povestile si au tras concluziile – ma gasesc si eu sa scriu despre conferintele OC. Continutul brut il puteti gasi pe site-ul Olimpiadelor Comunicarii. Ce am eu de zis, insa, este unic si irepetabil. ![]()
Asa se face ca suntem in prima zi de conferinte. Prima conferinta: “Laborator de disectie: advertising comercial vs. advertising social”. Intarziem
si pierdem speech-ul lui Razvan. Nu-i nimic, ajungem la timp sa mai auzim o data povestea Wash’n Go relatata de aceasta data de Elena Ionita (Leo Burnett Romania). Una din intrebarile puse ulterior apartinand unui domnisor a fost daca femeile chiar “au pus botul” la mesajul Wash’n Go: “Recucereste-l cu parul tau”, daca doamnele chiar au crezut in puterea acestui sampon de a revitaliza o relatie. Replica, bineinteles, ii amintea acestuia ca nu este in target. Asa cum nici eu nu sunt. Totusi, trebuie sa recunoastem: comunicarea emotionala a fost cu efect.
Apoi Mihai Ciobanu (Johnson & Johnson Consumer) se prezinta cu povestea lansarii Nicorette in Romania. Acesta ne-a vorbit despre cat de “sexy” poate fi considerat fumatul si cum este exploatat acest “beneficiu”. Ne-a vorbit despre cate persoane “vor” sa se lase de fumat si despre cat de usor este sa te lasi de fumat. Si-n final despre cat de folositor le este Nicorette celor care intr-adevar vor sa renunte la fumat.
Andrei Stoiciu (Idee) ne-a prezentat o poveste esuata: “Campanie anti-discriminare”. Obiective foarte ambitioase ca reducerea prejudecatilor fata de comunitatea rromilor, sensibilizarea liderilor de opinie, reducerea autodiscriminarii. Initial, conceptul creativ a fost concentrat (oarecum) in tagline-ul: “Traieste in respect“. In final, conceptul si sloganul cu care s-a lucrat a fost SPER – Stop Prejudecatilor despre Etnia Roma, Cunoaste-i inainte sa-i judeci. Greseli: insasi conceptul S.P.E.R. asociat cu speranta (ceva putin probabil, aproape de domeniul oniricului) si ideea cunoasterii. Una dintre concluziile prezentarii a fost ca probleme dificile (sociale) trebuie abordate intr-un mod creativ.
Sorin Psatta a venit cu o poveste mai gustoasa. “Publicitatea este despre pofta de mancare“. In acest registru a inceput prezentarea campaniei “Nu iti abandona copilul in fata televizorului“. La vremea ei o campanie controversata (insasi domnul Gasparik a precizat ca a intampinat dificultati cand s-a pus problema difuzarii spoturilor link + link) are o hibã: “nu-ul”. Aceasta pentru ca abordarea initiala “seeing is believing” le-a fost suflata de o campanie cu tagline-ul Copiii fac ceea ce vad.
A doua conferinta: “Managerii despre CSR: cat e adevar, cat e manipulare?” a fost o discutie libera. Managerii invitati si-au prezentat pe scurt viziunile companiilor reprezentate. Adrian Dita – Vodafone Romania a vorbit despre a da ceva in plus clientului. Adela Jansen – BRD Groupe Societe Generale a vorbit despre consecventa. Shachar Shaine – Tuborg a vorbit despre bunastare, curatenie. Dan Pascariu – UniCredit Tiriac Bank a vorbit despre cultura iar Roy Maybud – Energy Holding Romania a vorbit despre mediu. Mediul s-a dovedit a fi domeniul cel mai trendy in care se implica companiile. UniCredit au castigat un Green Light Award, Tuborg au lansat un program de mediu numit Umbrela Verde iar Vodafone au facut curatienie pe litoralul romanesc, au amplasat antene de energie alternative samd. Roy Maybud a incercat sa potoleasca putin verva privitor la CSR precizand ca acesta este un topic nou, un concept nou nu doar in Romania ci in intreaga lume si, deci, trebuie tratat ca atare.
Urmeaza si cea din urma mult asteptata conferinta: “Blogurile – manual de utilizare pentru comunicatori”.
A bloggers moderati de Victor Kapra ne povestesc cum pot fi “folosite” blogurile de comunicatori, politicieni sau vedete. Mugur Patrascu (iLeo) ne-a vorbit despre leapsa Fiat500 lansata de AutoItalia. Cristian Manafu (Evensys) ne-a dat doua exemple de campanii sociale initiate pe si prin bloguri. Sorin Tudor a profitat de ocazie pentru a-i certa putin pe politicieni pentru ca nu folosesc tocmai corespunzator aceasta unealta (blogurile) pentru a-si promova programele politice. Madalin Matica (DotCommerce) ne-a povestit despre partea boring a blogosferei si despre cat de importanta este aceasta pentru marketeri. Florin Grozea a luat cuvantul hotarat sa-i transforme pe toti cei prezenti din auditoriu in fani
. N-a scapat asa usor pentru ca ulterior a trebuit sa ne dea some inside information despre cum isi gestioneaza situatiile de criza.
Cam atat in prima zi. Va este groaza de a doua? ![]()


