Am o problema cu riscurile. Mai mult chiar, am o vorba, un selfquote: Eu cand risc, merg la sigur^©. Mi-e greu sa initiez orice gen de activitate atunci cand nu detin toate variabilele, toate implicatiile, cand nu pot elimina riscurile. Nu excelez in organizare; diverse eventuri mi-au demonstrat acest lucru. In schimb, ma pot declara o control freak.

Exceptie fac acele riscuri ce mi se prezinta sub masca unei provocari. Imi plac provocarile. Imi place sa cer mereu mai mult de la mine insumi. Sunt destul de usor de pacalit cu o provocare, ajung sa ignor unele riscuri.

Revenind, un risc poate uneori implica si surprize placute. Aici intervine partea trista. Pe langa faptul ca viata este foarte deshidratata fara riscuri, absenta acestora poate fi chiar costisitoare.

Daca nu risti nimic riscul este si mai mare. Erica Jong

Citeam in urma cu cateva zile povestea proiectului Newborn ce a marcat ziua in care Kosovo si-a declarat independanta, la 17 februarie. Povestea m-a emotionat. M-a emotionat mai ales faptul ca Fisnik Ismaili, desi lefter intr-un mediu in care nimeni nu credea in puterea comunicarii, si-a pus numele si bunurile proprii la bataie si a riscat pentru a-si duce mai departe planul. Iar riscul a meritat. Gold Lion-ul castigat la Cannes o dovedeste.

Cum sa procedez deci? Sa nu risc – decat atunci cand sunt sigura ca riscul e minim si deci nu-l mai pot numi risc – sau sa risc pentru a adauga sarea, piperul si maslina vietii.