Ziceam la intoarcerea din Budva ca as vrea sa redau particele din concertul Lenny Kravitz si Armand Van Helden cu alta ocazie. Iata ca a sosit si acel moment.

Despre showul lui Lenny Kravitz trebuie sa spun ca nu a fost un one man show. A impartit scena si momentele concertului cu foarte multa generozitate cu membrii formatiei.

Eram foarte obosita si am preferat sa ma bucur de muzica sa cat mai discret ca sa-mi ramana destul energie pentru a-l audia si pe Armand. Totusi, am aplaudat in doua momente. O data cand a salutat publicul si a zis “Hello, Montenegro” – stiind ca la Bucuresti nu i-a iesit chiar din prima; si la momentul bis-ului.

In urma acestui concert m-am indragostit. M-am indragostit de melodia I’ll be waiting, la auzul careia la radio tresar de fiecare data de atunci.

Intamplarea face ca mie sa-mi placa foarte mult Armand Van Helden. Daca as merge mai des prin cluburi sigur as rupe dancefloor-ul pe muzica lui. Totusi, Lenny Kravitz si Armand van Helden pe aceeasi scena, in aer liber – fie si la mare – nu este o combinatie tocmai reusita.

Desi eu as fi putut ignora acest fapt trebuie sa recunosc ca pentru unii nu e totuna o scena plina cu instrumente muzicale si artisti sa fie golita ca apoi sa performeze un DJ al carui singur instrument este masa de DJ si ale sale discuri. Ceea ce inteleg.

Mie mi-a placut de Armand. Omul nu venise sa faca show ci sa mixeze. Iar cui ii placea nu avea decat sa danseze.