Este dimineata (in jur de 10AM) si tocmai m-am intors acasa cu Hippie (bicicleta mea). Afara este ceata, frig iar spatele meu nu a reactionat deloc pozitiv vanticelului ce s-a strecurat pe sub haine in timp ce pedalam. Peste putin timp urmeaza sa plec la job. Tot cu bicicleta.  Nu cred ca mai este nevoie sa precizez ca mi-e groaza de frig, de durerile de spate si realizez ca nu voi mai putea continua mult timp asa.

Dar, deocamdata mersul cu bicicleta la job dis-de-dimineata (astazi este o exceptie ca merg asa tarziu) este sportul meu de performanta. Leapsa ce ma provoca sa marturisesc acest lucru, lansata de echipa Premiilor Ioan Chirila, a ajuns la mine prin intermediul Paulei.

As fi putut la fel de bine sa vorbesc de vremurile (indepartate de altfel) cand eram intr-o clasa speciala de badminton dar nu am ajuns la nicio performanta deosebita iar pentru mine antrenamentele zilnice erau o forma de relaxare. As fi putut aminti ca jucam cu mare placere baschet in timpul liceului dar, din nou, fara a depasi limita dintre relaxare/miscare si performanta.

Acum insa, cand ma supun zi de zi, de bunavoie chiar, unor chinuri inimaginabile consider ca am ajuns la o performanta!

Leapsa merge mai departe la Oana (cu precizarea ca-mi vars si continutul gentii cat de curand pe blog) si la Radu.