Sistemul sanitar romanesc
Eu nu sunt o persoana tocmai sanatoasa. Am realizat, cu stupoare, in urma cu cateva zile ca singurul sistem inca sanatos din organismul meu este sistemul nervos. Aceasta in contextul in care eu nu ma consider tocmai “normala la cap”. Totusi, avand in vedere ca sistemul nervos duce tot greul… mult nu-i mai dau nici lui.
Revin la faptul ca nu sunt tocmai sanatoasa. Vina imi apartine. O stiu si o recunosc in fata marii adunari a celor care-mi relcama mereu ca nu am grija de mine. Daca azi ma doare ceva, ma gandesc ca maine nu ma va mai durea. Daca acum simt ca lesin, ma gandesc ca peste o jumatate de ora imi va fi mai bine. Daca noaptea am palpitatii, ma gandesc ca vor trece cand adorm. Si asa mai departe…
De ce imi pun sanatatea pe ignore? Nu am o scuza viabila. Chiar nu am! De cele mai multe ori, replica mea este ca nu am timp sa ma ocup de sanatate. Si mereu, tind sa ignor faptul ca intr-o zi nu voi mai avea timp din cauza sanatatii…
Mi-am facut curaj saptamana aceasta si am inceput o lunga promenada prin sistemul sanitar.
Am inceput cu medicul de familie, caci deh, de acolo incep toate calatoriile de acest gen. Dar eu nu vad rolul si utilitatea medicului de familie. Daca tot ce face el este sa-mi spuna ca pentru fiecare problema in parte trebuie sa ma adresez la n doctori, din n clinici sau policlinici, sa-mi ceara sa ma intorc cu n hartii si scrisori medicale si, colac peste pupaza, sa nu stie sa ma indrume spre clinici private de specialitate… cu ce ma ajuta el/ea de fapt? Cu faptul ca el/ea centralizeaza datele? Pai asta pot face si eu, adun toate hartiile, adeverintele si retetele intr-un dosar… si gata-i istoria mea medicala.
Pe langa toate acestea, experiente trecute m-au determinat sa nu mai apelez la medicii de prin spitalele si policlinicile de stat. De ce? Eu nu sunt omul cu datul. Oricat de mare ar fi si de labartat s-ar uita la mine buzunarul unui medic dintr-o astfel de institutie, de la mine nu capata nimic mai mult decat ce mi se trage din salariu. Prin urmare, daca tot e sa platesc, macar sa platesc pentru calitate, nu pentru nesimtire.
Va las, ca ma asteapta ceva doftoreli.
3 comments
Permalink1
vis-a-vis de sistemul sanitar românesc, despre morţi numai de bine!
oricât de mult mă concentrez, nu reuşesc să mi-o închipui pe Adeline cu probleme de sănătate. când mă gândesc la tine, te “văd” mâncând legume în timp ce dansezi prin bucătărie
ai grijă de tine şi îţi doresc tot binele din lume “chiar dacă nouă ne rămâne mai puţin”
Permalink2
Si eu am avut acum cateva luni perindari pe la medici, si la fel ca tine am ajuns sa ma itnreb a ce e bun medicul de familie. Al meu a dat niste diagnostice foarte pe langa, si m-a trimis aiurea la medici, am facut analizele de doua ori ca a uitat sa-mi spuna inainte ca un laborator nu e de incredere… Cat despre medicii de la policlinici si spitale, am avut experiente interesante si cu ei, si n-am incredere in ei deloc.
Sper sa ai noroc de medici buni si sa reusesti sa-ti rezolvi problemele, si sfatul meu este sa intrebi cel putin doi medici cand ai analizele/investigatiile facute.
Permalink3
@Gheghe: Well, iata ca aparentele inseala… partial. Sa dansez as putea, in orice conditii, cred eu.
@Rox: Doctorul meu nici nu se oboseste sa-mi puna diagnostice… pentru ca nu e specialitatea lui. Ma umple doar de trimiteri in stanga si-n dreapta. E trist ce se intampla.. dar asta-i realitatea.