Adeline`s stuff

Săptămâna trecută mi s-a ivit ocazia, pe nepusă masă, de a merge la Exit Festival. Dată fiind lista mea de rezoluțiuni, publicată aici la începutul anului, era oarecum stupid să ratez. Așa că am tras din greu să termin și să predau lucrarea de disertație, m-am învârtit de colo-colo să-mi ajustez finanțele deoarece nu erau deloc pregătite pentru așa ceva, și miercuri, 7 iulie 2010 am și pornit.

Per ansamblu, a fost un experiment reușit iar festivalul în sine a fost, într-un cuvânt (compus :D) super-mega-giga-extra-tare. Exagerez un pic, evident. Dar chiar a fost tare. De stat, am stat în Torak, ne-am făcut cumpărăturile (în prima zi) în Zrenjianin și tot ce era de întâmplat s-a întâmplat la Novisad, respectiv Cetatea Petrovaradin, unde se ține festivalul.

• Ziua 1

Bad Brains - Numa’ buni de încălzire.

Skaddam - Vibrații pozitive și mișcări unduitoare (în ritmuri raggae)

LCD Soundsystem - adevăratul sound american

Zombie Disco Squad - Era doar unul… Cuvântul squad m-a indus în eroare!

Chromeo Live - Au făcut un show frumos, destul de profesionist. Mă bucur că i-am văzut și nu mi-a părut foarte rău de Mika, care se desfășura pe altă scenă, în paralel.

Crookers - Poate știți Kid Cudi vs Crookers - Day’n'Night În timpul actului lor, m-am cam detașat de realitatea înconjurătoare.

DJ Shadow -

Die (Fooken) Antwoord - A fost cam cel mai așteptat moment al serii deaorece s-a cam dus vorba despre spectacolele acestora. Iar membrii trupei, în sine, sunt atracție. Pentru cei care nu știu despre ce este vorba, poate ar fi o idee să vedeți asta. Pe risc propriu.

• Ziua 2

The Horrors - Am prins puțin din show.

Atari Teenage Riot - Nu, nu știam că la asta trebuie să mă aștept deși probabil cuvântul „riot” ar fi trebuit să fie un indiciu.

Placebo - Nu am plâns că nu era cazul. Nici nu m-am emoționat. Dar Song to Say Goodbye a reușit să scoată la iveală niște gânduri negre.

Tom Trago - Într-un moment de „pauză” mi-a prins foarte bine.

Gemmy - A fost încălzire pentru Joker, începutul a ceea ce organizatorii au denumit „Bristol attack”. A fost poate chiar puțin mai agresiv decât Joker.

Joker & MC Nomad - Pe Joker îl mai prinsesem  o dată la București dar pe vremea aceea nu auzisem încă remixul acesta așa că a trebuit să-l mai văd o dată. Nomad era cam absent acolo, pe scenă.

• Ziua 3

RoykSopp - Oricât mi-aș dori, nu prea am înțeles care era faza cu măștile pentru că nu prea aveau o tematică clară. În schimb, melodiile cântate au fost exact cum mă așteptam.

Missy Elliott - Missy nu s-a prea obosit să cânte. Dar, având experiența altor astfel de concerte, nici nu mă așteptam la așa ceva. M-am aventurat până în rândurile din față pentru a putea simți sh0w-ul așa cum se cuvine. Am avut noroc de un sârb binevoitor care m-a ridicat pe umeri pentru a putea vedea mai bine. M-a ridicat inclusiv când Missy a trecut pe lângă mine pentru a-i face poză. Nu se prea distinge deoarece a fost haos, dar iat-o:

From Novisad, Serbia

Imediat după Missy am fugit până la o altă scenă unde, pentru jumătate de oră, s-a reunit Status Pimp. Traducere: m-am întâlnit cu colegul meu, Alen.

Ms Dynamite - M-a dezamăgit deoarece s-a folosit de miraculoasa tehnologie a playback-ului.

Zinc &MC Dynamite - A fost unul din momentele pe care eu le-aș numi disco. Și nu pentru că nu mi-ar plăcea genul disco.

L-Vis 1990 - Iar acesta a fost un alt astfel de moment disco, doar că la altă scenă.

Brodinski - A fost cam monoton dar a pus Denis Ferrer - Hey Hey

• Ziua 4

Pendulum - Nu pot începe a exprima în cuvinte cât fum am respirat și cât praf am mâncat. Și nu, nu vroiam să zic „inhalat” la niciuna dintre cele două. Am stat chiar mai în față decât am stat la Missy Elliott. Nici nu s-au auzit bine primele note muzicale că s-a lăsat cu o moșeală în primele rânduri. Și cam așa s-a desfășurat tot concertul. Cred că a fost primul concert în cadrul căruia am participat la o moșeală de așa proporții. Aproape mi-am spart nasul și am fost călcată în picioare și nu numai de oameni aproape dublu cât mine dar am supraviețuit și m-am și bucurat pe parcurs.

Faith No More - Solistul a făcut un real spectacol, deși au venit cu mare întârziere pe scenă (s-a vehiculat cum că datorită finalei campionatului mondial care avusese loc în paralel). Au existat două moment de muzică tradițională sârbească despre care mi-a zis un amic sârb că a fost de apreciat fiind primul artist care a cântat ceva în sârbă la Exit și că ar fi cântat aproape fără accent.

The Chemical Brothers - Mă așeptam la ceva mai mult decât la Galvenize și un VJ demo. La un moment zicea o melodie: „I need something to believe in” și atunci mi-am amintit că „Eu sunt genul de om ce crede în somn” și am început să mă las pradă acestuia.

Foreign Beggars - Eram încă somnoroasă la începutul reprezentației dar spre final mi-am revenit, când s-a arătat și soarele și am putut vedea la lumina zilei efectele a 4 zile de Exit. De asemenea, pentru cine încă nu se săturase de moșeala de la Pendulum, s-a mai desfășurat o tură.

DJ Friction - Citez: „I know too many people right here that I didn’t know last year. Who the fuck ya’all?”

A Trak - Cea mai grăitoare cred că este poza aceasta făcută de DJ înainte de începe  - http://twitpic.com/24ka09.

Aș mai fi vrut să ajung (sau să stau mai mult, pe la unele scene reușind doar să trec rapid) la: Plastician, Suicidal Tendencies, Ricardo Villalobos, Rui da Silva, David Guetta)

Fațeta socială a Exit Festival

Cum m-am plimbat destul de mult printre scene și prin diferitele zone ale cetății în scopuri diverse (în căutare de mâncare, de wifi, de token-uri, de toaletă unde să nu stau o oră la coadă) am apucat și să interacționez cu tot felul de persoane. Astfel:

- Într-una din seri a avut grijă un sârb din acela înalt și mare de mine pe când mă deplasam de la scena mare la cea dance prin mulțime

- M-am ales cu 3 prieteni noi pe Facebook

- Prin intermediul Facebook-ului m-am întâlnit cu un amic din Serbia ce nu-l mai văzusem de 4-5 ani.

- Prin intermediul Twitter-ului m-am întâlnit cu un follower (un altul s-a oferit să ma ajute dacă nu mă descurc prin Novisad :P).

- Am cunoscut un sârb ce se numea Igor, ceea ce m-a dus automat cu gândul la răposatul meu iPhone. Nu i-am zis că am avut un iPhone pe nume Igor pentru că probabil ar fi fost prea mult pentru ora aceea a dimineții.

- M-am împrieteni cu câțiva membri ai echipei de pază de-a lungul zilelor în speranța că poate, poate conving pe unul dintre ei să-mi dea un tricou de-al lor (îmi plăcea foarte mult modelul)

- Am făcut 9 poze la cerere cu diverse persoane pe lângă care treceam (în medie 2 poze pe seară, în ultima seară am avut mai mult succes (e nevoie de un LOL) și am făcut trei). În plus am remarcat că mi s-au făcut 2 alte poze din mers.

Și, ca să trecem și la treburi serioase, despre comunicarea Exit Festival pot spune că aceasta s-a folosit intens de social media. Acest lucru s-a putut observa și pe parcusul festivalului. Cei prezenți erau încurajați să scrie pe twitter iar tweeturile ce conțineau hashtagurile festivalului erau stream-uite pe ecranele de la main stage. Pe aceleași ecrane s-a promovat și contul de flickr al festivalului. Rezultă următoarele linkuri:

Youtube - http://www.youtube.com/user/EXITFestivalTV

Flickr - http://www.flickr.com/photos/exitfestival/

Facebook - http://www.facebook.com/exit.festival

Twitter - Fiecare scenă a avut propriul cont de twitter dar majoritatea informațiilor au fost centralizate pe conturile: http://twitter.com/exitfestival și http://twitter.com/exitlive

Și ceva poze, alandala:

Novisad, Serbia

Altele, ce trebuie menționate:

Pe parcursul șederii în Torak, în orele când nu dormeam, m-am îndeletnicit cu cititul de basme. Inițial, în prima zi, am citit cu voce tare unor tovarăși de drum iar ulterior, am citit pentru propria mea plăcere până am ajuns la jumătatea unei cărți intitulate generic „Povești Nemuritoare” (editura Ion Creangă, old-school).

De asemenea, cum pentru mine Serbia înseamnă, din principiu, un minim de aventură (experiența Kopaonik vorbește de la sine) trebuia eu să fac o mică prostie ca să am un minim de emoții. Așa se face că după prima seară de festival, după ce am intrat în posesia brățărilor, m-am gândit eu să văd dacă se poate deschide. Bineînțeles că nu se deschidea, ba chiar am reușit să o rup. Nu m-am panicat deși deja am început să-mi aud cum va trebui să achiziționez alt bilet. Am luat-o seara înainte, când am ajuns la Novisad, să văd dacă se poate schimba. S-ar fi putut, dacă ajungeam înainte de 20:00. Pentru că totuși vroiam să intru la festival, m-am întors în oraș în căutare de un magazin de unde să iau super-glue. Odată găsit super-glue-ul l-am aplicat brățării. Prima încercare a fost un eșec, brățara rămânând în continuare ruptă. Acesta a fost momentul când m-am speriat un pic, dat fiind că acesta era unicul meu plan de rezervă. Am mai încercat, însă, o dată, aplicând mult mai mult lipici și presând mult mai tare. Și a funcționat!