Primii ani de școală i-am făcut în cartierul în care am crescut. O școală de cartier, relativ modestă dar cu profesori deosebiți, pe al său număr 20. În aceeași perioadă viziunea asupra vieții, mediului înconjurător și ce se întâmplă în jur era destul de limitată, la granițele cartierului în cauză.

Acum, nimic din ce-mi amintesc nu mai pare real. Eu, fiind mai nostalgică de felul meu am tendința să-mi amintesc doar lucrurile pozitive (la fel cum la oameni văd mai degrabă ce e bun). De aceea, de cele mai multe ori laud felul în care am copilărit, faptul că eram învecinată cu câmpul în toate părțile, că oamenii erau umili și modești, circulau cu biciclete și alte mijloace de transport rustice șamd.

Totuși, mai este un aspect al aceleiași perioade. Era un cartier periferic și pe timpul când astfel de zone nu aveau potențial de zone high-class pentru înstăriți doritori de liniște, un astfel de cartier era cam uitat de lume. Când zic lume, mă refer la administrația locală.

Prin urmare, dragii locuitori ai acestui cartier s-au administrat cum au știut ei mai bine.  Deoarece RETIM nu ajungea pe acolo, au făcut un mic munte de gunoi la colț de stradă (da, chiar la capătul opus al străzii mele). Veneau oameni din toate părțile cartierului pentru a-și depozita rămășițele. Când, după câțiva ani, spațiile aferente au fost vândute și, deci, s-a impus curățarea lor, s-au mutat la ieșirea din oraș. Probabil obiceiul persistă și acum. Tot e bine că nu se întâmplă în inima cartierului.

Apoi, mai este un canal ce taie cartierului. Este un canal mic, ce leagă ceva stație de epurare e Begăi cu Timișul. Sau ceva de genul. Nu știu detaliile tehnice. În orice caz, nu este unul de importanță majoră, doar atunci când cresc nivelurile acestora are un scop real. Din acest motiv prea rar ajungea administrația să se intereseze de el. Dragii locuitori au văzut în acest lucru o oportunitate. Dacă nivelul apei nu crește de la sine, de ce să nu-l facă să crească cu gunoaie? Astfel, pe fundul canalului au răsărit frigidere vechi, roți de camioane, cărucioare, animale moarte, resturi menajere. Toate lucrurile cele mai frumoase din gospodărie, ce mai!

Când a trimis adminstrația pentru prima dată escavatoarele s-au creat munți de gunoaie și nămol pe marginile canalului. După uscare au devenit loc de joacă dar imaginea lor tot a fost terifiantă.

Pentru că mie mi-e groază de aceste amintiri și le ocolesc în propria-mi minte, nu pot să nu mă gândesc la ce simt acum elevii din localitatea Răchita care trăiesc aceleași experiențe. Diferența este că ei, fiind toți laolaltă, s-au gândit să facă ceva în acest sens. Nu pot decât să le aplaud inițiativa și să încurajez pe orișicine să facă la fel.

E destul de simplu să o faceți deoarece au înscris un proiect în cadrul concursului Țara lui Andrei. Proiectul se numește Esența Vieții și-l puteți vota aici.