Naming 2
A trecut ceva timp de când am scris primul post despre naming iar numărul de obiecte, și nu numai, din jur s-a mai înmulțit și simt că se cere un update.
Am primit ceva comentarii interesante, ca să nu zic răutacioase, atât la postul despre care vorbesc, cât și de la oamenii din jur care nu au cum să-mi înțeleagă această activitate.
Deejay Anonim: Pai de exemplu pe telefonul meu il cheama Telefon. Ca si pe restul telefoanelor de altfel
Da nu vreau sa fiu eu ala desteptul. Doar ma intrebam de ce ![]()
Bogdan zice: Oare de ce fobie sau complex sufera o persoana care se ataseaza emotional de obiectele din jurul ei???Nu imi cer scuze de intrebare dar e ceva ciudat sa iti botezi lucrurile….
Preventiv, pregătesc un abstract pentru curioși și cârcotași.
Nu dau nume la orice, doar la acele obiecte cu care pot împărtăși experiențe.
Legat de Igor, am un fragment de mail ce nu l-am mai expediat unei persoane ce mă necăjea foarte tare că plâng atât din cauza pierderii lui.
L-am pierdut pe Igor si, da, m-a afectat foarte tare. Intr-o masura in care nu e normal sa te afecteze pierderea unui obiect. Stiu si asta. E al doilea lucru important pentru mine fara de care raman. Primul a fost bicicleta. Cand mi s-a furat bicicleta m-am conformat mult mai repede cu gandul ca gata, nu o mai am. Cu Igor e mai greu. (Ce bine că s-a întors între timp și nu mai are de ce să fie greu!)
REPET: Sunt constienta ca e o prostie cat mine de mare sa fac atata caz din asta. Dar e prostia mea, it’s the way I am. Nu dau nume la obiecte ca sa-mi fie totuna cand le pierd. E la mintea cocosului asta, as zice eu.
![]()
Pe de altă parte, a da nume este și un exercițiu plăcut pentru mine. Căutarea, probarea, potrivirea de nume sunt cel puțin la fel de exciting ca achiziția/primirea obiectului.
Nu în ultimul rând, îmi dăduse la un moment dat o prietenă un link în care erau explicate motivele de natură psihologică pentru care copiii dau nume la obiecte. Nu știu dacă se aplică neapărat deoarece eu am început să dau nume abia din momentul în care am început să-mi cumpăr singură lucrurile. Primul telefon, pe numele său Spanky, l-am cumpărat după o vară grea de lucru în timpul liceului.
Iar ca să închei această dilemă, experiențele recente mi-au arătat că atașamentul poate fi transferat. Pe Inga și Igor i-am plasat prin apropiere, la oameni cu care am contact (aproape) zilnic ca să știu că sunt în mâini bune. În rest, nu am prea avut treaba lor.
Eh, și revenind, de la Igor încoace, în ordine cronologică au mai apărut:
Inga - tot un iPhone 3g care i-a ținut locului lui Igor până la revenire. După aceea am plasat-o. Numele este de origine nordica și înseamnă protejată de Ing (Ing fiind un mare și puternic zeu). Prin urmare, se explică faptul că a supraviețuit cu succes roților unei mașini.
Haru - aparat foto primit de ziua mea. Haru e nume japonez și înseamnă primăvară. Deși aparatul l-am primit vara cred că am asociat numele cu perioada anului în care îmi vine a face cele mai multe poze.
Cheeks - o văcuță de pluș ce am primit-o tot de ziua mea. Vine de la obraji, desigur.
Split - o jucărie mai specială ce am primit-o de ziua de nume.
Alise - bicicletă mov, foarte frumoasă și simpatică care mi-a fost furată în mai puțin de 3 săptămâni de la achiziție.
Alise e nume spaniol și înseamnă nobilitate și fericire. A fost foarte potrivit datorită bucuriei ce am simțit-o când am luat bicicleta. Păcat că nu a durat.
Jerome - iPhone 4 care i-a luat acum locul pentru totdeauna lui Igor. Precizare mai ales pentru Ale: nu este de origine franceză, ci greacă! Înseamnă nume sacru ceea ce este ironic deoarece foarte multe persoane din anturaj l-au dezaprobat. Inclusiv prietenul ce mi l-a sugerat, a făcut-o la modul ironic folosindu-se de o listă de nume luate în derâdere. Mie, însă, mi-a plăcut și l-am luat de-a bună.
Mai am și un troller în așteptare de nume. Nu are nume pentru că încă nu am avut parte de bonding-ul necesar.
Dar urmează, foarte curând.


