Stare de Exit
Anul trecut, pe vremea aceasta eram în focurile lucrării de disertație. Până în momentul în care „mi s-a ivit ocazia, pe nepusă masă, de a merge la Exit Festival.” Din acel moment focurile s-au întețit deoarece deadline-urile au devenit mai strânse dar a meritat să trec prin ele deoarece în urma lor am experimentat starea de Exit. Acum, mă pregătesc din nou pentru acea stare de existență. Da, peste exact o săptămână începe o nouă ediție de Exit Festival iar eu tocmai am intrat în posesia biletului ce-mi garantează accesul la 4 zile de poveste.Să vă zic puțin despre starea de Exit. De fapt, vine de la denumirea fundației care se află în spatele festivalului. State of Exit este o fundație foarte mișto care a pus la cale niște lucruri mărețe și de apreciat.
State-ul a pornit de la Exit Festival. Acesta a început drept o manifestație a studenților împotriva guvernului Milosevici, în 2001. De atunci au trecut 10 ediții în care Cetatea Petrovaradin din Novi Sad se transformă anual într-un tărâm al muzicii și libertății de exprimare.
Pentru că Exit există datorită inițiativei unor studenți, State of Exit (care a fost înființat formal în 2010) își propune să ducă mai departe aspirațiile ce au stat la baza acestuia și sunt proactivi în a-și clădi singuri viitorul, precum și a ajuta studenții de care acesta depinde.
Anul acesta am participat și la Share Conference, un alt produs State of Exit (despre care am scris mai multe pe Ctrl-D), încă o dovadă a faptului că oamenii aceștia sunt deciși să facă ceva și să alinieze Europa de Est cu Occidentul la nivel de evenimente de calitate și initițiative.
Revenind la festival, câteva nume ce se vor perinda pe scenele Exit sunt: House of Pain, Jamiraquoai, Magnetic Man, Beirut, Editors, Portishead, Digitalism, Groove Armada, Paul Kalkbrenner, Marco Carola, James Zabiela, Deadmau5 și atâția alții!
Abia aștept să mă perind și eu prin Cetatea Petrovaradin în căutare de wifi și senzații tari pe cel mai tare fond muzical!
PS: Dacă încă nu aveți bilet dar v-ați decis că ați vrea să participați, se mai pot lua bilete timp de vreo 24 ore.


