Când am primit clipul de mai jos, a fost ca o întoarcere în timp pentru mine. Când aveam cam aceeași vârstă ca și fetița care-și citește emoționată, dar plină de vervă discursul, și eu susțineam exact aceleași idei, aveam exact aceleași nemulțumiri și speram la exact aceleași lucruri.

Scriam eseu după eseu despre natură, apă, poluare, ecosisteme, ecologie. Preaslăveam echilibrul în toate și-l predicam celor mari și celor mici. Coincide și cu perioada în care am decis să devin vegetariană. Tind să cred că eram o naivă. Așa e, copiii sunt naivi. Copiii chiar cred că cuiva îi pasă de lumea în care vor crește ei, de aerul pe care-l vor respira ei, de apa pe care o vor bea (sau nu!). Copiii sunt și necunoscători. Ei văd doar anumite aspecte, nu înțeleg interesele socio-economice, care de fapt guvernează totul.

Mă gândesc cu nostalgie la copilul din mine și-mi pare atât de rău de el.

PS: A nu se înțelege că EU am renunțat la ecologie. Am renunțat, însă, în mare parte, să am așteptări de la alții cu privire la acest aspect. Sau, poate din nou, așteptările mele erau exagerate dintru-început. Eu am rămas naivă. Eu încă vreau să cred că fiecare mic gest în direcția bună contează. Mă întristează, însă, nepăsarea altora. Sau, dimpotrivă, atacurile care vin. Nu putem fi 100% ecologici și sunt conștientă de acest lucru. Nu e ca și vegetarianismul în care ai renunțat la carne, și gata. Ecologia are multe aspecte, foarte interconectate cu viața noastră de zi cu zi. Nu pe toate le conștientizăm. Dar atunci când o facem, am putea face ceva în sensul acesta.

PS2: De curând a postat și Cosmin clipul acesta.