Recomandare: Radha Cuisine
De câteva saptamâni îmi tot ademenesc colegii de la birou cu niște deserturi de cocos foarte delicioase. De ademenitul cu mâncare nu s-a pus problema deoarece avem meniuri foarte distincte. Totuși, pentru vegetarienii sau cei aflați în căutare de mâncare de post ce aterizează pe blogul meu, am o recomandare.
Este vorba de Radha Cuisine – bucătărie indiană cu specific vegetarian. Momentan o găsiți în Piața Unirii, vizavi de Planet Fast Food (lângă Cafe Coltz). Urmează să se mute câțiva metri mai încolo, în locul Librăriei Noi.
Deși există de ceva vreme, eu am aflat de bucătărie prin recomandarea unei prietene, în urmă cu vreo două luni. E destul de departe de birou (date fiind temperaturile de afară) dar am zis că merită să încerc. Și a meritat.
Localul funcționează cu meniul zilei. Acesta are un preț foarte bun și foarte potrivit buzunarelor mele: 13 lei. În acești 13 lei este inclusă o supă/ciorbă, un fel principal cu orez basmati, o gustare și un desert. De asemenea, meniul vine cu o chiflă și apă la pahar, la cerere.
Dacă de preț și cantitate am numai lucruri bune de zis, la gust nu mă bag. Mie, personal, mi-au plăcut majoritatea celor găsite în farfurie. De fapt, o singură dată am lăsat ceva în aceasta, pentru că era ceva ce nu pria stomacului meu pretențios și era prea ridicat conținutul de carbohidrați. Despre deserturi, nici nu mai zic, Sunt delicioase. Mai ales cele pe bază de cocos. Îmi mai plac mult sosul picant, pe care-l cer mereu în exces și ceaiul de ghimbir (care chiar cred că m-a ajutat să nu răcesc de tot de când s-a lăsat frigul).
E de menționat că mâncarea nu este așa arătoasă precum cea de la BioFresh, unde practic îți ia ochii chiar înainte de a o gusta, gustul fiind doar confirmarea.
Cum scriau și băieții de la FoodCrew, pentru moment locul în care se găsește bucătăria este foarte mic. Motiv pentru care, la ore de vârf, se prea poate să nu găsești loc să te așezi (cel puțin nu confortabil). Urmează, însă, ca în ianuarie să se mute. Mie aproape că îmi pare rău. De ce? Pentru că unul dintre avantajele unui local micuț este că oamenii care frecventează acel local ajung să se cunoască repede, să se salute, să-și zambească și să își urmeze o zi bună. Inclusiv patronul (care este și bucătarul) este foarte prietenos și încearcă să se intereseze de nevoile celor care îi calcă pragul. Reține preferințele oamenilor și face tot posibilul să-i facă să se simtă ca acasă. Este o senzație unică și ar fi păcat să se piardă.
Notă: Programul este de luni până vineri, 12:00-17:00. Strict pentru pauzele de prânz, deci.
Muzica sună cam așa, fără accentele electronice



5 comments
Permalink • 1
Într-adevăr, sunt geniale deserturile de cocos! Și noi suntem curioși care va fi atmosfera în noua locație. Eu unul nu cred că va fi la fel de “cozy”, dar sper să mă înșel.
Permalink •
Și eu sper să se păstreze cumva atmosfera actuală, ar fi păcat de ea.
Permalink • 2
Hai sa-ti dau si eu, nu numai tu mie.
Incearca desertul de cocos de la sushi ya, la Bogdan, pe Mercy.
Incearca humusul + tabule in libertatii la subsol, restaurantul libanez.
Pe colt, langa pntcd.
Sub shawaoaramarie
Permalink •
Sushi Ya e cam scump pentru buzunarul meu. Dacă ajung, totuși, încerc. La libanez am fost deja.
Permalink • 3
ai dreptate cu sushi ya