O zi agitată. Oameni agitați. Oameni care se grăbesc undeva. Oameni stresați care vor naibii să ajungă undeva, să-și rezolve probleme arzătoare. Fie că e vorba de probleme legate de serviciu, de a-și umple stomacul cu ceva, de a-și ridica copiii de la școală/grădiniță, de a ajunge la doctor pentru că nu mai suferă amânare durerile de spate sau de a ajunge la sala de fitness în încercarea de a gestiona problema singuri. 

Fiecare om care încearcă să ajungă undeva ignoră că mai sunt și alți oameni ca el, care se grăbesc cel puțin la fel de mult, ale cărui probleme sunt la fel de sau chiar mai importante. Nici nu poate să se gândească la acest lucru deoarece timpul său este prețios, stresul său este real, problemele sale sunt apăsătoare.

Problema este că ignorând acest lucru, ajunge inevitabil să se lovească de ei. Unde? În trafic, desigur. Acolo unde se vede cel mai tare că oamenii se grăbesc, că sunt stresați, că nu mai au răbdare și nervi să se gândească la problemele altora. Ironic este faptul că atunci când are loc această întâlnire, ea se soldează cu un blocaj. Și oamenii, pe cât de grăbiți erau ajung să aștepte unul după celălalt. Degeaba apasă claxonul. Degeaba încearcă să forțeze culoarea semaforului.

În goana lor de a ajunge undeva, au ajuns să stea locului. Și rămân blocați. Pentru că asta se întâmplă când mulți oameni se grăbesc haotic spre puncte distincte. Se blochează în trafic.

Exact la fel se blochează și creierul nostru când neuronii aleargă prin el în căutare de idei și soluții pentru probleme diverse. Când suntem stresați, când ne apasă probleme și griji, deși vrem, cumva, să le rezolvăm pe toate, nu ajungem să ne ocupăm de niciuna cum trebuie. Pentru că acest lucru ne obosește.

Și acesta este exact motivul pentru care eu mi-am luat două zile libere. Nu urmează să fac nimic deosebit ci doar să încerc să nu mă mai grăbesc.