About Adelina Enache

Mă numesc Adelina Enache. De fapt, Adelina Gianina Enache. Nu sunt o foarte mare fană a middle-name-ului meu, dar într-o zi s-ar putea să-mi fie de folos, așa că puteți să-l rețineți. :) Sunt născută, crescută (și ce-ar mai urma) în Timișoara. Mă lovesc deseori de afirmația: “Ce bine vorbești românește” (culoarea pielii e de vină, știu). Păi cred și eu, de vreme ce sunt romancă! Am fost și olimpică la limba romană, for the record. :P

Sunt o apărătoare a naturii, a mediului înconjurător și prefer să las animalele să se mănânce între ele. Traducere liberă: sunt vegetariană.

Nu am hobby-uri din acelea clasice gen ping-pong, șah, sporturi de echipă sau eu mai știu.

Îmi place, în schimb, muzica, să dansez, să colecționez cam tot ce se poate organiza în categorii si poate daca nu as folosi-o pe Hippie (bicicleta mea) pentru a ma deplasa as putea sa o fac din pura placere. (Între timp, am la activ două biciclete furate și tare mă îndoiesc că o voi mai achiziționa pe a treia.)

De mică mi-au placut limbile străine, fapt pentru care am învățat vreo 6. Între timp aproape am uitat două din lipsa de exercițiu, dar le stăpânesc binișor pe cele 4 rămase. (Am 3 atestate internaționale + unul de bună creștere – în limba maghiară). Îmi sunt și de folos în cadrul jobului. Am, de regulă, de-a face cu multe specii străine (a se citi clienți) care de care mai ciudate, dar foarte interesante.

În urmă cu vreo 3 5 6 ani mi-am descoperit cea mai cea pasiune, pe lângă pasiunea pentru muzică pe care o  aveam dintotdeauna: cea pentru comunicare. Așa am ajuns să particip cu TeaM’Saga la Olimpiadele Comunicarii - participare ce s-a soldat cu un premiu special, cu o parte din echipa la PR Awards, pe urmă din nou la Olimpiadele Comunicarii – de unde ne-am intors cu locul II la Advertising, la Marketing School cu o echipa formata ad-hoc. Tot așa am ajuns să-mi fac blog, să răsar pe twitter, Facebook, linked.in… să testez, de fapt, orice rețea socială apărută din 2007 până în prezent.

Între timp am absolvit și facultatea (Știintele Comunicării, specializarea Jurnalism) și m-am inscris la am terminat și un master (Marketing, Publicitate și promovarea vânzărilor).

Alte prostii de-ale mele: Am servit intens IRC (Undernet, DalNet in trecere) timp de vreo șase ani, îmi botez obiectele, am fost fană Eminem timp de vreo 4 ani și cred ca am șoareci în pod.

Update: În octombrie 2009 am început pimpuitul (a se citi ‘lucrul’) la Status Pimp, în cadrul XSR MG. :P Momentan, Status Pimp este offline, dar eu mă ascund cu succes în spatele diverselor activități de comunicare online ale companiilor și produselor XSR MG.

Dintre acestea, vă recomand  Ctrl-D.ro unde autoricesc și eu (singurul proiect românesc, de altfel) . S-a lansat drept blogul oficial al celor care formau X3, Space Rabbit și Status Pimp, dar între timp a devenit mai mult.

  • PS Contact stuff:

Comments on: zadeline.com
Mail to: zadelines@yahoo.com
IM to: zadelines (Y!)


Say something

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>